Medic INML: Copilul ucis de câini avea corpul plin de mușcături, „arăta ca o pradă”

Medic INML: Copilul ucis de câini avea corpul plin de mușcături, arăta ca o pradă
Publicat: 03/09/2013, 14:06
Actualizat: 18/05/2015, 19:41

Copilul de patru ani mușcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

„Copilul avea corpul plin de mușcături. Arăta ca o pradă”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă. Medicul legist a precizat că acesta este deja cel de-al treilea său caz de om mușcat de câini în Bucuresti și a atras atenția că trebuie luate măsuri pentru rezolvarea problemei celor 60.000 de maidanezi din București.

Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.

Necropsia a fost făcută marți și a durat câteva ore, a precizat medicul Abdo Salem.

Anchetatorii au prelevat probe de la cei șase câini ridicați luni de pe terenul din apropierea Parcului Tei din Capitală și le vor compara cu ADN-ul copilului de patru ani ucis, pentru a se stabili care dintre animale l-au mușcat, potrivit unor surse din Poliție.

Câinii pe blana cărora se va găsi ADN care aparține copilului de patru ani vor fi supuși unei expertize, au precizat sursele citate.

De asemenea, de la cei șase câini vor fi luate impresiuni dentare, pe baza cărora se vor realiza mulaje, acestea urmând să fie comparate cu rănile găsite de medicii legiști pe corpul copilului de patru ani.

Sursele citate au spus că rezultatul ADN este așteptat în cursul zilei de marți.

Cazul este instrumentat de Serviciul Criminalistic și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.

Inițial, oficiali din Poliția Capitalei au declarat că incidentul a avut loc în Parcul Tei.

Ulterior, Primăria Sectorului 2 a precizat, într-un comunicat de presă, că incidentul în urma căruia un copil mușcat de câini și-a pierdut viața a avut loc pe un teren proprietate privată, de pe strada Tuzla nr. 50, aparținând SC Laguna Tei SRL.

Bunica băiatului de patru ani ucis de câini în apropierea Parcului Tei din Capitală le-a spus anchetatorilor că a sunat la 112 după 20 de minute de la dispariția nepoților săi, timp în care i-a așteptat să se întoarcă de la joacă, au declarat, luni, surse din Poliție.

Femeia a fost audiată de polițiști, ea susținând că luni a fost pentru prima dată în Parcul Tei împreună cu cei doi nepoți, în vârstă de șase și, respectiv, patru ani, în condițiile în care părinții celor doi copii locuiesc în alt cartier.

Aceasta le-a spus anchetatorilor că a ieșit cu cei doi nepoți în parcul de lângă locuința ei și s-a așezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în apropiere. În jurul orei 12.00, femeia a constatat că nepoții au dispărut și a avut, inițial, intenția să-i caute. Ulterior, aceasta a renunțat, gândindu-se că, dacă aceștia se întorc între timp și nu o mai găsesc, vor intra în panică.

După aproximativ 20 de minute, băiatul de șase ani s-a întors singur și a anunțat-o pe bunica lui că fratele său mai mic a fost prins de niște câini.

Femeia a sunat la numărul de urgență 112 și a plecat în grabă, împreună cu nepotul ei, la locul indicat de acesta.

Mai multe echipaje de poliție venite la fața locului l-au căutat pe băiețel, inițial existând bănuiala că acesta a căzut în lacul din zona Parcului Tei.

Cadavrul a fost descoperit pe terenul unei societăți comerciale, de unul dintre polițiști, care a căutat împreună cu fratele băiatului de patru ani, acesta arătându-i zona în care au atacat câinii.

Potrivit polițiștilor, nici bunica celor doi copii și nici proprietarii terenului pe care s-a produs tragedia nu au fost puși sub acuzare până în prezent.

Șase câini au fost ridicați de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei, unul dintre aceștia având urme de sânge, a declarat Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Potrivit acestuia, copilul de patru ani a fost găsit mort în apropierea unei anexe a proprietății, într-o zonă greu accesibilă.

Răzvan Băncescu a spus că cei șase câini ridicați de pe proprietatea firmei din zona Parcului Tei vor rămâne în custodia ASPA până la finalizarea anchetei, urmând să se verifice dacă sunt înregistrați. El a precizat că până săptămâna trecută nu figura niciun câine la adresa firmei, de pe strada Tuzla.

Coordonatorul de proiect de la ASPA a mai spus că, mai mult ca sigur, câinii ridicați vor fi eutanasiați.

Băncescu a precizat că ASPA răspunde de domeniul public, dar de această dată au fost strânși câini de pe o proprietatea privată pentru că este o anchetă în derulare.

Răzvan Băncescu a adăugat că, cel mai probabil, câinii au atacat în haită, pentru a apăra proprietatea. El a precizat însă că acei câini nu aveau ce să caute acolo, iar gardul care împrejmuia proprietatea nu trebuia să permită accesul altor persoane.

Răzvan Băncescu a mai spus că ASPA nu a mai avut până acum sesizări de pe strada unde a avut loc incidentul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal